//
Moldova, Monumente, Patrimoniu Cultural

Ce facem cu monumentele sovietice?

Sinceră să fiu, subiectele legate de mai vechea sau mai nouaLazar Dubinovschi Monumente Sovietice Moldova noastră moştenire sovietică m-au cam plictisit. Literaturizarea, din perspectivă critică, a epocii comuniste, regizarea în aceeaşi cheie a diferitor filme şi spectacole de teatru etc. – deşi toate acestea sunt absolut necesare – o asemenea temă, am uneori impresia, se exploatează mai mult din motivul că e încă „la modă” şi nu din chemarea sau dorinţa de a reabilita un timp confiscat de istoria scrisă în cabinetele Comitetului Central. Zic asta pentru că nu se simte (e o părere personală) în aceste lucrări durerea şi drama care au zguduit şi au nenorocit atâtea generaţii de oameni trecute prin sita ideologiei totalitare. Cu alte cuvinte, literatura încă nu depăşeşte ca forţă de sugestie realităţile acelei triste epoci.

Adevărul e că poţi neglija noile creaţii inspirate de epoca sovietică în cazul în care nu sunt pe gustul tău. Nu poţi trece însă indiferent, dacă ai fost atins de morbul comunismului, fie şi pe-o durată scurtă de timp, pe lângă grandioasele obeliscuri sovietice. Aceste imense construcţii monumentale, care se înalţă în Chişinău, Bălţi, Ungheni…, în centrele raionale şi în localităţile rurale, drept în inima lor, sunt încă o mărturie falnică şi palpitantă a zilei de ieri. Mai păstrând încă pe soclurile lor inscripţiile cu alfabet rusesc, gata mereu de atac, acestea îţi insuflă mai curând teamă şi tristeţe, sau ceva asemănător cu furia, decât sentimente înălţătoare, precum mult cântata iubire de patrie.

De aceea aproape că aş fi de acord cu cei care au readus recent în discuţie problema demontării monumentelor sovietice şi reamplasării lor într-un loc comun, în scopul creării unui muzeu specializat în aer liber, după modelul unguresc sau lituanian. Prea mult ne-au urmărit privirile neînduplecate ale acestor statui înarmate cu baionete – îmi aduc aminte cum în ziua de 9 mai trebuia să le străjuim ore întregi, cu mâna dusă la chipiu – pentru a le considera azi „nevinovate” opere de artă.

Am urmărit (şi mai urmăresc) cu atenţie dezbaterile referitoare la acest subiect în presă, pe bloguri şi pe aiurea, care s-au încins odată cu rebotezarea unei părţi din Bulevardul Renaşterii cu numele poetului de la Pererâta. Tot atunci a şi fost pusă sub semnul întrebării prezenţa în acel spaţiu redefinit a Monumentului „Eroilor comsomolului leninist”.

Polemicile s-au împărţit nu doar între denigratorii şi nostalgicii comunismului. Printre cei care se pronunţă împotriva distrugerii sau demontării monumentelor sovietice sunt şi voci distincte, care, pe de o parte, condamnă atrocităţile regimului comunist, pe de altă parte însă, se ridică în apărarea sculpturilor respective, invocând în favoarea acestui argument cel puţin două motive: 1) pentru că monumentele comuniste reprezintă o parte din istoria noastră, aşa cum este ea; 2) pentru că acestea, dincolo de haina politică cu care au fost înveşmântate, sunt incontestabile opere de artă.

Amintim că o parte din cele mai impozante lucrări monumentale care poartă însemnele perioadei înfloritoare a socialismului (printre care ansamblul monumental amintit de pe Bulevardul Grigore Vieru, Monumentul „Eliberarea” din faţa Academiei de Ştiinţe, Monumentul lui Grigori Kotovski din faţa Hotelului „Cosmos”, realizat în colaborare cu mai mulţi artişti plastici) aparţin sculptorului Lazăr Dubinovschi (1910-1982), discipolul lui Dimitrie Paciurea, Oscar Han şi Bourdelle, considerat unul dintre cei mai talentaţi artişti plastici pe care i-a dat Basarabia. Pornind anume de la valenţele artistice ale acestor lucrări, istoricul de artă Vladimir Bulat îndeamnă autorităţile locale, printr-o scrisoare deschisă (textul integral al scrisorii îl puteţi găsi la adresa

http://ochiuldeveghe.over-blog.com), să lase intacte monumentele care alcătuiesc opera redutabilului artist, cinstindu-i astfel memoria şi creaţia.

Lazar Dubinovschi Monumente Sovietice MoldovaOpiniile pe acest subiect par a fi inepui zabile şi, de oricare parte te-ai situa, rişti să fii crunt amendat pentru părtinire. Fie că tolerezi regimul totalitar, fie că eşti insensibil faţă de marile (sale) valori artistice.

Ce facem totuşi cu moralitatea noastră? E potrivit să arătăm în continuare o maximă capacitate de toleranţă, fără a lua nicio atitudine faţă de simbolurile comuniste care ne-au împânzit oraşul, luând locul zecilor şi sutelor de monumente interbelice de o valoare inestimabilă, distruse şi vandalizate?

Iar în cazul în care se hotărăşte ca toate statuile cu emblemă sovietică să fie, fără menajamente, demontate, ce punem atunci în loc? „Mândra capitală” care ni se înfăţişează astăzi – se observă de la prima vedere – nu se poate lăuda cu prea multe obiective turistice la care să se înghesuie lumea, şi dacă le mai scoatem din circuit şi pe cele de sorginte sovietică, urbea noastră ar putea părea şi mai pustiită. E adevărat că tot sovieticii au avut grijă s-o „cureţe” de orice vestigiu istoric de până la venirea lor, iar campania de reabilitare a Chişinăului de altă dată, susţinută prin diverse proiecte, e încă la nivel de intenţie, căci până la restabilirea celor peste 200 de monumente de arhitectură, lăsate uitării, mai e cale lungă, fiind necesare eforturi intelectuale şi financiare colosale.

Costisitoare poate fi şi crearea unui parc muzeal în care să încapă şi să se păstreze toate monumentele Moldovei sovietice. Mă tem că la noi nu există atâta spirit întreprinzător, ca în Lituania, de exemplu, unde un prosper om de afaceri a luat în arendă, pe un termen de vreo 20 de ani, 50 de hectare de teren mlăştinos, creând pe acel loc un ditamai muzeu al monumentelor comuniste „autohtone”. (Culmea paradoxului: în plin avânt al capitalismului să scoţi profit de pe urma rămăşiţelor comunismului!)

Dar, iată că avem deja şi la noi o iniţiativă de acest gen. Mare mi-a fost mirarea când am citit în presă că Agenţia Moldova TUR organizează, pentru străinii care ne vizitează republica şi care vor să se întoarcă în timp, mai exact în URSS, „escapade” turistice în controversata zonă a Transnistriei. Adevărat că pentru această plăcere trebuie să plăteşti vreo 500-600 de lei, preţul pentru două persoane. Şi fiindcă acolo se mai păstrează cu sfinţenie secera şi ciocanul, mă gândeam că poate le dăruim autorităţilor din „ţara minunilor” de peste Nistru zăcămintele noastre de comunism, ca să aibă toate comorile la îndemână. Bineînţeles, zic acest lucru cu titlu de glumă, amintindu-mi în acest context de ideea ministrului ucrainean al culturii care voia să adune toate monumentele sovietice din ţara sa pe pământul iradiat al Cernobâlului. Cu siguranţă, teritoriul de dincolo de Nistru are nevoie azi de un asiduu proces de decomunizare, şi nu de încurajarea regimului torţionar de acolo prin acţiuni de ordinul derizoriului şi al amuzamentului.

Pentru a rezolva însă cât de cât dilema monumentelor sovietice din Chişinău, putem da curs unei alte idei. Nu cere prea mulţi bani şi este uşor de realizat. Cred că ar fi oportună instalarea, lângă fiecare dintre aceste monumente, a unor tăbliţe sau panouri care să conţină un scurt istoric (de dorit în limbile română şi engleză) despre obiectivul respectiv. Când, în ce condiţii a fost amplasat, ce alte monumente s-au mai aflat în acel loc, ce reprezentau ele, de ce au fost demolate, a cui a fost iniţiativa şi aşa mai departe. Nu ar fi, bănuiesc, o dificultate să se găsească şi un grup de specialişti care să se ocupe, în cel mai responsabil mod, de acest lucru.

Pe termen scurt, aceasta cred că e una dintre posibilele soluţii conciliatoare. În perspectivă însă se cere o implicare serioasă în ceea ce priveşte renovarea aspectului arhitectural al oraşului. Ar putea fi gândite şi realizate noi ansambluri sculpturale, nu neapărat cu tematică politică sau istorică, ci având pur şi simplu menirea să înfrumuseţeze oraşul. (Mi-ar plăcea, de exemplu, să văd înălţându-se în centrul Chişinăului o statuie a creatorului anonim.) Doar nu putem miza tot timpul pe nostalgia oamenilor pentru defuncta URSS, nici pe curiozitatea occidentalilor pentru trecutul nostru (prezent) sovietic.

Cea mai inestetică, sub aspect arhitectural, mi se pare Casa Guvernului, care, din câte am auzit, a fost construită de sovietici pe ruinele uneia dintre cele mai frumoase clădiri ale Chişinăului interbelic. Aş vrea să văd cel puţin o machetă a vechiului oraş, amplasată undeva prin apropiere, ca o mică recompensă pentru marile noastre pierderi.

Ar fi firesc să se cinstească nu doar memoria artiştilor sovietici, dar şi a celor care au creat necondiţionat opere de artă cu mult înaintea lor, şi despre care ştim atât de puţin!

Câţi dintre noi ar putea demonstra o cunoaştere detaliată a Chişinăului, cu întreaga şi întortocheata lui istorie, aşa cum o fac majoritatea intelectualilor de dincolo de Prut de fiecare dată când vizităm marile oraşe româneşti?

Liliana Armaşu, Contrafort

About Ghenadie Sontu

Ghenadie Sontu is the Founder and President of ARS DOR Association, a center for art and professional development in Moldova, which focuses on the development and promotion of Moldova’s cultural sector. Currently Ghenadie is the Chairman of the Advisory Committee at Eastern Partnership Culture Programme funded by the European Union. He is a Fellow of DeVos Institute of Arts Management, at Kennedy Center in Washington D.C., USA, and the expert of the Republic of Moldova at the Compendium-Cultural Policies and Trends in Europe Programme of Council of Europe. Previously, he worked for the Ministry of Culture of the Republic of Moldova as the Deputy-Director at the Agency for Inspection and Restoration of Monuments. Additionally, Ghenadie serves as a consultant in the frames of the project “Troika Moldova” developed through the European Neighborhood Programme, Arts & Culture Programme of the Open Society Institute – Budapest, the Soros Foundation Moldova and European Cultural Foundation. He served as the President of the Youth Parliament of Moldova and launched the International Art Project Eurointegration through Art. He has received a fellowship for trainers in cultural policy. Ghenadie graduated from a three-year programme of the European Cultural Foundation and Soros Foundation entitled Consolidation of Cultural Sector of Moldova and holds degrees from the Academy of Fine Arts and the Laboratory of Philosophy, Anthropology, and Culturology of the Invisible College of Moldova. www.arsdor.org www.ghenadiesontu.com

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

AIRMC

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 229 de urmăritori

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 229 de urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: