//
Cultura, Finantarea Culturii, Fondul Culturii, Legislatie, Moldova, Politici Culturale

Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în Republica Moldova „Cultura 2015”

Proiect

Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în Republica Moldova „Cultura 2015”

Subsemnaţii, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor culturale pe de o parte şi partidelor poltice din Republica Moldova pe de altă parte, considerînd cultura factor important de dezvoltare durabilă şi integrare europeană; mijloc de promovare a coeziunii naţionale şi teritoriale; catalizator al dezvoltării locale, avînd scopul

modernizării şi integrării culturii Republicii Moldova în circuitul cultural internaţional;

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1. Părţile consideră politica culturală o componentă importantă a dezvoltării durabile a societăţii, ce trebuie să se bazeze pe principiile europene de dezvoltare a culturii: promovarea identităţii culturale, respectarea diversităţii culturale, susţinerea creativităţii, stimularea participării.

Articolul 2. Părţile stabilesc, că Ministerul Culturii este instituţia de stat mandatată să elaboreze şi să implementeze politicile culturale. Ministerul este obligat să asigure principiul egalităţii dreptului la dezvoltare culturală pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.

Articolul 3. Părţile vor respecta libertatea de expresie şi pluralismul de opinii, vor respinge orice formă de cenzură şi de monopolizare a activităţii culturale.

Articolul 4. Părţile vor susţine politicile de stimulare a creativităţii, pentru ca fiecare persoană să dispună de posibilităţi pentru satisfacerea potenţialului cultural.

Articolul 5. Părţile se vor consulta sistematic în procesul de adoptare a deciziilor ce ţin de dezvoltarea culturii şi în acest scop vor crea Consiliul Consultativ pe lîngă Comisia de profil a Parlamentului. Membrii Consiliului din partea reprezentanţilor culturii vor fi delegaţi de membrii semnatari ai prezentei Convenţii.

Articolul 6. Părţile stabilesc următoarele obiective prioritare pentru dezvoltarea culturii pînă în anul 2015:

  • Protejarea şi integrarea patrimoniului cultural naţional în sistemul valorilor culturale europene;
  • Perfectarea cadrului legal pentru facilitarea activităţii culturale;
  • Reformarea sistemului de finanţare a culturii, asigurarea transparenţei în elaborarea, gestionarea şi distribuirea bugetului culturii;
  • Modernizarea şi diversificarea ofertei de servicii a instituţiilor culturale, dezvoltarea unicităţii culturale locale;
  • Susţinerea mobilităţii naţionale şi transnaţionale a operelor şi produselor culturale;
  • Pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane pentru activitatea în noile condiţii economice.

Articolul 7. Convenţia este suplimentată cu un plan de acţiuni pentru atingerea obiectivelor propuse, care este parte integrată a prezentului document şi care poate fi completat sau modificat prin acordul Consiliului Consultativ.

Articolul 8. Prezenta convenţie este deschisă pentru semnare şi de către alte instituţii şi organizaţii, care reprezintă domeniile respective.

Articolul 9. Convenţia este semnată în trei exemplare: 1 exemplar – Uniunea Teatrală din Moldova, 1 exemplar – Centrul de Politici Culturale, 1 exemplar – Ministerul Culturii.

Instituţii şi organizaţii culturale                                           Partide politice

Anunțuri

Despre Ghenadie Sontu

www.ghenadiesontu.com

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 231 de urmăritori

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 231 de urmăritori

RSS Ghenadie Sontu Fine Art Blog

  • Discover the Rare Hebrew Bible that United Three Cultures.
    This year’s sale of Important Judaica features an outstanding selection of rare medieval Hebrew manuscripts and printed books. Highlights include a magnificently Illuminated Medieval Hebrew Bible from Spain (3,500,0000–5,000,000 USD), a newly discovered 13th-century micrographic Hebrew Bible from France (400,000–600,000 USD) and a previously unknown copy of […]
  • The painting ‘Salvator Mundi’ by Leonardo da Vinci at Christie’s
    After 19 minutes of dueling, with four bidders on the telephone and one in the room, Leonardo da Vinci’s “Salvator Mundi” sold on Wednesday night for $450.3 million with fees, shattering the high for any work of art sold at auction. It far surpassed Picasso’s “Women of Algiers,” which fetched $179.4 million at Christie’s in May 2015. The buyer was not immedi […]
  • Biblical Zionism in Bezalel Art
    by Dalia ManorSURPRISING AS IT MAY SOUND, the visual art that has developed in Jewish Palestine and in Israel has drawn its inspiration from the Bible only on a limited scale. In recent years, some biblical themes have been taken by artists as metaphor in response to events in contemporary life. 1 But, as a whole, the bible has been far less significant for […]
  • The Architect of the Tabernacle
    In Ex. xxxi. 1-6, the chief architect of the Tabernacle. Elsewhere in the Bible the name occurs only in the genealogical lists of the Book of Chronicles, but according to cuneiform inscriptions a variant form of the same, "Ẓil-BêI," was borne by a king of Gaza who was a contemporary of Hezekiah and Manasseh. Apparently it means "in the shadow […]
  • Уроки рисования и живописи в Хайфе
    Дорогие друзья, мы начинаем запись детей и взрослых нa занятия по рисунку и живописи в Хайфе. Программа обучения рисованию рассчитана как на желающих начать рисовать “с нуля”, так и на тех, кто хочет закрепить ранее приобретенные навыки. На обучение рисованию принимаем всех желающих – детей, подростков, взрослых и людей пенсионного возраста. Пройдя наши худо […]
%d blogeri au apreciat asta: