//
Advocacy, Agentia de Inspectare si Restaurare a Monumentelor din Moldova, AIRM, Centrul Istoric, Centrul istoric al Chişinăului, Chisinau, Demolari, Legislatie, Moldova, Monumente, Patrimoniu Cultural

Dispariţia Chişinăului vechi: au mai rămas zece ani (II)

Municipiul Chisinau DemolariÎn ultimul text, vorbeam despre riscul ca, în decurs de zece ani, partea veche a oraşului Chişinău să dispară.

Semnalul de alarmă era tras de un grup de specialişti de la Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor (AIRM), care au inventariat 977 de imobile de importanţă locală şi naţională (înscriere în Registrul monumentelor ocrotite de stat) din capitala R. Moldova. Ei au constatat un lucru care se vede cu ochiul liber: patrimoniul arhitectural al oraşului vechi este într-un proces de degradare şi distrugere continuă. Datele ne spun că în anul 2010 aveam 77 de monumente de arhitectură demolate. Din cele 77 de clădiri, 44 au fost demolate între anii 1993-2006 şi 33 între 2006-2010. Aceste date ne spun multe.

Cu câteva zile în urmă, amicul Gheorghe Erizanu scria pe blogul său: „Dacă tai copacii Chişinăului, observi că cele 977 de clădiri incluse în patrimoniul oraşului sunt, în mare parte, nişte cocioabe. Şi au fost incluse în patrimoniu de un arhitect beat de la un capăt la altul al străzii. Fără discernământ. O bună parte din ele nici nu pot fi restaurate. Şi nici nu au cum să fie restaurate. Arhitectul a coborât din clădirea de pe bd. Bucureşti 68 şi a luat-o pe străzile din apropiere. Sunt toate case dintr-o gubernie”. Aşadar, se schimba accentul de pe procesul de demolare şi deteriorare a clădirilor din oraşul vechi pe procesul de definire a ceea ce înseamnă o clădire de patrimoniu. Nu spun că observaţia directorului Editurii „Cartier” nu este adevărată, ci că a pune astfel problema este mai mult decât riscant. De ce?

O să încep printr-un răspuns mai general. Am impresia că paradigma meşterului Manole, a veşnicei construcţii care se năruieşte şi trebuie luată de la capăt a devenit starea noastră firească. Provizoratul şi precaritatea au devenit normalitate, adică lege. În anii tranziţiei, acest proces al veşnicei reconstrucţii în spiritul meşterului Manole a început să capete un nume. Ceea ce a început să ne caracterizeze cel mai bine şi cumva să ne unească şi să ne despartă se numeşte „remont”, iar mai nou – „evroremont”. Dacă vom citi însă cărţile de însemnări ale unor străini (fie ei şi ruşi) despre Chişinăul secolului XIX şi început de secol XX, vom vedea că mentalitatea stării de provizorat era prezentă de ceva vreme în oraşul nostru.

Tocmai pentru că avem o tradiţie a veşnicului „remont”, a construcţiilor care se năruiesc de la o generaţie la alta, a unei stări de provizorat în care regula şi legea sunt aleatorii şi negociabile, ar trebui să pornim de la câteva principii simple. Înainte de a dărâma, fie şi o cocioabă lipsită de valoare arhitecturală, trebuie să ne întrebăm: CE dărâmăm şi CE lăsăm? Pe ce criterii şi după ce reguli alegem să dărâmăm ceva? E foarte simplu să dărâmi. Cine are cunoştinţe minime despre ce înseamnă spiritul şi tradiţia oraşului Chişinău ştie bine că o „cocioabă” din centru, cu o curte interioară, conţine în sine mult mai mult „Chişinău” decât cartierele de lux sau cele de blocuri construite mai nou. Convingerea mea şi a multor prieteni de-ai mei moldoveni, ruşi sau evrei, e că, dacă vrei să distrugi spiritul Chişinăului, distruge-i casele vechi cu curţi interioare. Şi nu-i vorba de valoarea arhitecturală, ci de ceva mult mai profund. (Cartierele noi, aceste ghetouri de lux ale oraşului Chişinău, nu au nimic cu spiritul oraşului, sunt chiar „împotriva firii” oraşului.)

După ce răspundem la întrebarea „ce dărâmăm şi ce lăsăm?” vine întrebarea: cine decide ce se dărâmă şi ce se construieşte? În ce măsură deciziile luate îi reprezintă pe orăşeni, pe cei care locuiesc aici de ceva vreme? Oare aceste decizii „haihui” – total opuse interesului majorităţii – nu sunt luate de grupuri care au interese strict financiare? Oare interesul privat şi foarte personal nu a început să distrugă ceea ce numim bine/bun comun? Priviţi cum sunt distruse nu doar casele „fără valoare arhitecturală”, ci şi parcurile? A-a-a… nu mai sunt profitabile? Profitabilitatea e un alt concept-tabu care face pârjol şi distruge totul în jur mai ceva ca Armata Roşie. Şi-apoi, unde e transparenţa deciziilor edililor noştri? Totuşi, marea problemă în faţa distrugerii şi malformării Chişinăului e lipsa reacţiei locuitorilor acestui oraş. O mulţime tăcută şi docilă, o societate civilă mută este un adversar perfect pentru micile grupuri de noi barbari foarte dinamici, fără scrupule şi care ştiu că fiecare „cocioabă” şi metru pătrat din parc pot aduce profituri imediate uriaşe. Chiar dacă pierderile pe termen mediu şi lung pentru Chişinău şi locuitorii lui sunt şi mai mari.

Timpul, Vasile Ernu

Anunțuri

Despre Ghenadie Sontu

www.ghenadiesontu.com

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 229 de urmăritori

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 229 de urmăritori

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Ghenadie Sontu Fine Art Blog

  • Second Themple
    The Second Temple (Hebrew: בֵּית־הַמִּקְדָּשׁ הַשֵּׁנִי‎‎, Beit HaMikdash HaSheni) was the Jewish Holy Temple which stood on the Temple Mount in Jerusalem during the Second Temple period, between 516 BCE and 70 CE. According to Judeo-Christian tradition, it replaced Solomon's Temple (the First Temple), which was destroyed by the Babylonians in 586 BCE, […]
  • The Bezalel Style
    From the very beginnings of the Bezalel enterprise, there was a conscious effort to create a new and unique "Hebrew" style of art. Bezalel students and artisans sought inspiration in the native flora and fauna, notably the palm tree and the camel. They referenced archeological treasures, replicating Judean coins in filigree pieces and utilizing anc […]
  • Solomon's Temple
    According to the Hebrew Bible, Solomon's Temple, also known as the First Temple, was the Holy Temple (Hebrew: בֵּית־הַמִּקְדָּשׁ‎‎: Beit HaMikdash) in ancient Jerusalem before its destruction by Nebuchadnezzar II after the Siege of Jerusalem of 587 BCE and its subsequent replacement with the Second Temple in the 6th century BCE.The Hebrew Bible states t […]
  • Bezalel and Oholiab
    What skills did Bezalel and Oholiab possess? What does this say about the way the Spirit of God equips people for leadership? Why might God have equipped them with people skills as well as artistic and practical skills? How would each be needed in building the Tabernacle?    REFLECT: When told everything to do and exactly how to do it, how do you typically r […]
  • Tabernacle
    The Tabernacle (Hebrew: מִשְׁכַּן‎‎, mishkan, "residence" or "dwelling place"), according to the Hebrew Bible, was the portable earthly meeting place of God with the children of Israel from the time of the Exodus from Egypt through the conquering of the land of Canaan. Built of woven layers of curtains along with 48 standing boards clad w […]
%d blogeri au apreciat asta: